Postări

Se afișează postări din 2025

Peste 1500 km, virați la dreapta

Imagine
Cam asta a fost direcția drumului, pornit acum mai bine de 6 luni în urmă. Destinație -  Germania, Bielefeld. Primele două luni au fost lunile de ,,Wow”, ne minunam la tot pasul,  de straduțele înguste, pline de case frumoase, cu ogrăzi pline de flori și bine îngrijite, de faptul că oamenii nu te cunosc, dar te salută zîmbind, de pistele de bicicliști care sunt peste tot, chiar și la periferia orașului acolo unde locuim noi, de transportul public care e foarte bine organizat și rar se întamplă să întarzie,  și atunci cu 2-4 minute, de curățenia din jur, de terenurile de joacă care sunt amenajate în așa fel încît să se poată juca  copiii, de la bebeluși pînă la adolescenții de 14 ani. Primul lucrul l-am facut, ajungînd aici, a fost sa caut evenimente sociale în zona unde locuim, astfel primul eveniment a avut loc în următoarea duminică de la sosirea noastră, era un festival organizat de secția de pompieri a zonei unde locuim. Au fost activități pentru copiii, o demo...