Postări

Se afișează postări din iulie, 2016

Natalia, mă înclin

Imagine
Ieri a fost o zi minunată, întîlnirea cu Nata Albot a fost una de suflet, așa precum ne-am dorit-o. Au fost aproximativ 80 de părinți  curioși, dintre care  cîțiva tătici și mulți copiii fericiți! Dar aceast articol nu este despre evenimentul de ieri, este despre un om minunat care merită toate aplauzele și admirația noastră! Nimic nu ar fi avut loc dacă nu gîndea  Natalia Luncaș-Ionel  acest proiect, dacă nu lucra ore întregi în aproape fiecare noapte pentru ca totul șă fie calculat și organizat perfect. Natalia, tu meriți toate aplauzele și mulțumirile noastre, cei ce am fost parte din primul eveniment din campania de comunicare „Sunt părinte conștiet”. Eu îți mulțumesc pentru că crezi în tine dar și în noi, pentru că îți sacrifici sănătatea și timpul petrecut alaturi de familie ca să îți ajuți semenii să învețe a fi cei mai buni părinți pentru copiii lor, pentru că îți pasă și ai ieșit demult din zona ta de confort ca să îți ajuți țara să se dezvolte, pentru că țara suntem no

A+ și Kineto Nova oferă cadouri pentru participanții la campania „Sunt părinte conștient”

Imagine
Organizarea unui eveniment implică multă muncă, responsabilitate și dedicare dar cînd o faci cu plăcere nici pentru o clipă nu ai senzația că muncești, deci pregătirile sunt în toi pentru primul eveniment din campania de comunicare „Sunt părinte conștient”, dedicată părinților din raionul Nisporeni.  Multe lucruri nu le-am fi reușit fără implicarea sponsorilor, aici mă refer la A+ Centrul de limbă engleză și Kineto Nova. Kineto Nova este primul cabinet de kinetoterapie și masaj din Nisporeni, fondat de Teodor Ciochină  acum doi ani pe cînd era student în anul IV la facultatea de kinetoterapie, la o universitate din Republica Moldova, anul ăsta finisează masterul în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Romînia, specialitatea - kinetoterapie.  În cadrul cabinetului se oferă servicii de: Kinetoterapie Recuperare medicală Masaj terapeutic Terapie manuală Kinesio-taping Teodor  este un tînăr capabil, ambițios și perseverent, de curînd el și-a dezvoltat afacerea, punînd la di